“Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”- o carte fundamentala pentru fiecare roman

“In acest rotofei volum am deschis, pedant si pofticios, usile tuturor camarilor romanesti, in paginile lui au patruns toate miresmele bucatariilor si cuptoarelor nationale.” (Radu Anton Roman – scriitor, jurnalist, culegator de folclor)
Domeniul gastronomic nu a fost deloc strain scriitorilor romani, memorabile fiind paginile savuroase pe care le regasim la I. Creanga, M. Kogalniceanu, M. Sadoveanu, T. Arghezi, Pastorel Teodoreanu. Acestor nume mari li se alatura, cu prestigiul cuvenit, si contemporanul nostru, Radu Anton Roman, foarte cunoscut si datorita emisiunii TV “Bucătăria lui Radu”. Pentru el, gastronomia nu a fost doar un hobby, nu a fost abordata frivol sau superficial, chiar si in aceste vremuri cand omul modern, in goana sa cotitdiana, vede in mancare doar nevoia biologica, doar un act banal si mai putin spiritual. Nu, cartea lui R. A Roman este scrisa cu multa pasiune, migala, consideratie si chiar maretie. Pentru ca, asa cum auzim deseori, “suntem ceea ce mancam”, si iata ca aceasta binecunoscuta expresie, pe care o intelegem mai mult individual, poate defini chiar o etnie, o natiune.
Citind, vom intelege ca obiceiurile culinare populare sunt legate de traditie, de fel de fel de credinte, si s-au transmis peste timp, de la o generatie la alta. In traditia romaneasca, a face mancare si a manca sunt considerate acte ritualice: anumite feluri de bucate se fac la nunti, la sarbatori religioase, cu ocazia unor ritualuri (crestine si precrestine), la inmormantari si mai ales in cadrul cultului de pomenire a mortilor - hramuri, praznice. Peste an, mancarea nu este gatita intamplator, ci se face de frupt, de post sau de sarbatoare.
Asa cum a precizat autorul cartii, ’’ De Crăciun nu poţi inventa reţete, ele sunt arhaice, sunt o tradiţie mai veche chiar şi decât lumea noastră, cea pe care o ştim, decât istoria pe care o putem număra în ani, documente, date şi ruine. Este adevărata noastră istorie: cea a ceaunului cu sarmale, cea a cârnaţilor, istoria tobei, istoria bucatelor ritualice, a celor ceremoniale. Aşadar nu există reţete originale, nici măcar nu ai dreptul să inventezi, trebuie să rămâi în acelaşi timp şi în acelaşi fast gastronomic.’’
Astfel, intr-o ingemanare fireasca, cartea cuprinde si retete si obiceuri populare, asa cum citim de la inceput pe copert- “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti", sintetizand si observatiile unor scriitori si etnologi de valoare (Ioan Ghinoiu, Antoaneta Olteanu, Ofelia Vaduva, G. Tocilescu, C.N. Tapu, Ghe. Vladu]escu).
In esenta, gastronomia romaneasca s-a dezvoltat pe o complexa cultura a graului, a painii – ca aliment sfant, iar cartea incepe, firesc, cu o reteta de paine - ca reper simbolic, apoi urmeaza colacii (de Craciun, de nunta, pentru morti), turtele, painea de sorti, pita, mucenicii sau sfintii, coliva, placintele, invartitele si cozonacii. Nu intamplator, de veacuri, romanul ofera oaspetilor paine si sare; apoi, in plan secund se afla mamaliga, malaiul fiind introdus mult mai tarziu in alimentatie.
Firesc, autorul acorda importanta cuvenita si vinului, de asemenea o bautura rituala, intr-un capitol separat – “O betie lunga si trista”, enumerand podgorii, soiuri, ceremonii. Apoi ne sunt prezentate pas cu pas, parcurgand toate regiunile romanesti, o multitudine de retete uimitoare, unele prin simplitatea lor, altele prin originalitate, prin asocierea inedita a ingredientelor. Astfel, cu fiecare pagina, cititorul va incepe o adevarata calatorie in timp si in spatiu, in vechea Valahie, in dulcea Bucovina, in Delta salbatica, peste tot prin tara, descoperind (sau redecoperind), cu uimire si incantare, o Romanie pitoreasca, bogata, curata, originala, demna…. si parca uitata.
Pe masura ce se adanceste in lectura, ii va fi tot mai dor de alte vremuri si va fi cuprins de acel dor de duca, de a regasi farmecul si frumusetile ascunse ale satelor romanesti. Caci pasii l-au purtat pe scriitor prin toate regiunile tarii, afland retete si secrete culinare, unele foarte vechi, cu trimitere la stramosii nostri daci, alaturi de retete de prin targuri, cu influente grecesti, frantuzesti, nemtesti, rusesti.
Asa cum arata autorul, in Post Prefata, aceasta carte este o selectie (compilatie, sinteza), din carti si coclauri post-dacici, de mancaruri alese strict romanesti, de bizarerii originale, de bucate ritualice facand parte din spiritualitatea romaneasca; regasim bucataria veche taraneasca (pescareasca, ciobaneasca), pe cea targoveata si cea a altor comunitati – secui, lipoveni, germani, turci, tatari. Si la fel ca madlenele lui Marcel Proust, o placinta, o dulceata sau o anume reteta pescareasca este asociata cu amintiri si povestioare fermecatoare, care fac lectura acestei carti deosebit de incantatoare, bogata si emotionanta.
Cu adevarat o carte de capatai, o carte in care ne regasim radacinile si care ne poate reprezenta oriunde in lume.
Reamintim ca in anul 2004, datorită lui Radu Anton Roman şi a lucrării sale “Savoureuse Roumanie", ce include 358 de reţete culinare şi istoria lor, Franţa a descoperit bucătăria românească. Sa nu uitam de acest hedonist care a trecut parca meteoric prin viata, sa nu ne lasam ademeniti de facilul fast-food, ci sa redescoperim rafinamentul placerilor gastronomice autohtone.
Diana BOGHIAN